Raluca

.....si clipa in care te-am sarutat in timpul operatiei mi-a dat putere si rabdare sa stau cuminte pana se termina . Si nu mi-a mai pasat de tensiunea care  a scazut, de senzatia de greata , de numaratul minutelor ramase pana la sfarsitul interventiei ...Pur si simplu parca pluteam . Ai aparut tu ingerul meu , si de atunci totul s-a schimbat! Nu mai gandeam pentru unul , gandeam si simteam pentru 2 de acum incolo . Si cat te-au spalat ai plans incontinuu iubirea mea, si eu nu mai puteam de fericita acolo pe masa. ;)  Ma gandeam ce frumos mirosi , si cat de intens a fost momentul in care te-am sarutat !!! Nu am reusit sa plang din cauza anesteziei cred , dar ceea ce simteam cu greu pot descrie in cuvinte !

Si s-a terminat si interventia, imi vedeam picioarele in aer , parca nu erau ale mele , in clipa in care ma mutau de pe masa de operatie , si ma gandeam cat de hilar e totul , si ce senzatie ciudata ! Interesanta treaba si anestezia asta ! M-au dus in salon si au urmat 2 ore tare urate pentru mine , deoarece am frisonat urat de tot, asistentele veneau si imi tot bagau ceva in vena , mie mi se facea din ce in ce mai somn ... vream sa nu imi mai fie atat de frig , era groaznic !!! Am adormit , iar cand m-am trezit Vali , iubitul meu sotior era la capul meu si ma privea .... Aveam o senzatie atat de intensa de sete incat am baut o sticla de 2 litri in cca. 2 ore!!AM deschis ochii ,si imi aduc aminte ca eram foarte foarte ametita , si l-am intrebat " de ce m-ai lasat sa dorm ?" :) Simpatica intrebare :) . Si nu imi aduc aminte multe din acea zi , decat ca mis-au dezmortit cu greu picioarele , caa venit lume la mine si nu mai stiu exact cine.... ca de abia asteptam sa ma pot da jos din pat .Pot spune cu certitudine ca primele 24 de ore dupa interventie sunt cele mai grele , si ca dupa aceea refacerea e usoara. 

Dupa o noapte nedormita , in care am ascultat sforaiturile colegelor de salon , a doua zi de dimi m-am ridicat din pat , ajutata de o infirmiera , insa am ametit groaznic de tare ... mi-era foame  , si ma simteam foarte slabita ... In aceeasi zi m-au mutat la Rooming In , iar in aceeasi seara dupa ce o asistenta mi-a administrat Indometacin , am facut o reactie urata de alergie si am inceput sa respir din ce in ce mai greu .. sa se miste totul in jurul meu , si nu mai simteam pic de durere , durerea disparuse !! Am chemat o asistenta si m-am speriat de figura pe care  a facut-o cand m-a vazut ( am dedus din  asta ca nu aratam prea bine) , si a chemat 2 medici de urgenta. HEmoglobina era foarte scazuta , si mi-au adus o unitate de sange . Dupa aceea am dormit toata noaptea ..iar zilele urmatoare m-am simtit inca ametita insa totusi puteam sa stau in picioare . 

Pe Luca nu mi l-au adus a doua zi , pt ca nu aveam destul lapte  , si nici nu ma simteam in stare sa am grija de el m fiind inca slabita ..... insa a treia zi  ne-am inceput traiul impreuna :) nu a dormit foarte mult , si ne-am chinuit cu alaptatul , dar incetul cu incetul ne-am obisnuit...Ingerul meu  , in afara faptului ca nu prea are ce sa pape de la mine , si papam lapte praf , e un cumintel scump de tot , si un mancau mare mare. A pus 400 gr de cand am iesit si sa o tinem tot asa":) 

Uitandu-ma in urma , pot spune ca experienta in sine a nasterii , a fost una frumoasa , insa din cauza psihicului meu si a felul meu de a fi , poate am exagerat in unele privinte , si poate organismul meu nu m-a "sustinut" asa cum as fi vrut ..Si probabil data viitoare nu voi mai alege anestezia rahidiana , din simplul motiv ca sunt eu panicoasa si nu mi-e facut prea bine sa stiu toate etapele interventiei .....Dar pana la urma a trecut totul , si suntem bine , fericit si sanatosi si asta e cel mai important . Si pentru toate astea ii multumim lui Dumnezeu .si a fost  experienta frumoasa sa scriu in acest jurnal , chiar daca nu avem destule file pentru unul tiparit :)

Multa sanatate tuturor viitoarelor mamici , si fericire in cantitati industriale ;)

Raluca

Dupa o noapte nedormita , dupa mii si mii de ganduri care imi treceau fulgerator prin minte vine si dimineata zilei de 16.06 , ziua in care eram programata la cezariana. Am plecat de acasa foarte increzatoare, crezand in sinea mea ca prinsesem ceva mai mult curaj .. Am urcat la Internari , si acolo  stupoare !!Era plin de mamici care urmau sa se interneze . Am devenit agitata pentru ca nimeni nu ne baga in seama, am apucat sa spun unei asistente sa il caut pe medicul meu si dansa a spus ca opereaza niste urgente dar sa am rabdare ca imi va face internarea. ERa ora 8:30 ...si am aflat ca voi intra in operatie la ora 16:00 ..Mi-era foame si sete, si toate cele, dar nimic nu se compara cu sentimenul marii intalniri cu ingerul meu.

Se face 15:30 , anestezista imi ofera alternative la anestezie, aleg rahi , ( as fi ales epidurala, dar mi-a explicat ca dureaza mai mult , si am preferat sa se termine mai repede), asa ca o asistenta ma ia si ma conduce inspre sala de operatie. Emotiile puternice au inceput doar in clipa in care am intrat ... ma coplesise tot in jurul meu... sala , medicii , luminile...si parca totul se invartea acum cu mine. Anestezia a durut putin , si am incercat cat mai mult sa nu ma misc ,  si in clipa in care m-am intins pe masa am inceput sa ma gandesc daca a prins anestezia, daca voi simti ceva , ..daca ...daca ... daca !??! Pe urma am vazut doar un  cearsaf alb , si o vedeam pe anestezista la capul meu... am simtit prima taietura si nu  a fost deloc placut, era ca o furnicatura. Incercam sa ma mentin calma , insa gandurile nu imi dadeau pace deloc!!!! La 10 minute am auzit acel glas minunat , si moasa mi l-a adus la cap...l-am sarutat de 3 ori si imi venea sa plang si sa urlu de fericire. 4000 g si 53 cm lungime !!! Nu ma asteptam la asa" proportii" , la ai mei 1.50 m inaltime . Au urmat 30 de min in care nu mai aveam rabdare sa termine medicul operatia si sa ma vad in salon ,acolo ma asteptau toti. Mi-a scazut de 2 ori tensiunea , si am primit 2 portii de efedrina ...- efedrina care pe urma mi-a dat senzatii ca plutesc cu patul :) .

Si iata-ma in salon , unde era Vali , mama , sora si altii.... si  prea multe nu imi aduc aminte decat ca am avut frisoane 2 ore si tot veneau asistentele si imi bagau in perfuzie , stiu doar ca imi era atat de frig , si nu imi puteam controla frisoanele... brrr...urata experienta . Dar a trecut , si noaptea care a urmat nu a fost prea placuta , din cauza durerii .?Ma intrebam cum e Luca, unde e el , imi doream sa il vad, sa nu ma doara toate , si sa ma pot ridica din pat . A doua zi m-am ridicat insa mi-a fost destul de rau , si pe dupa-masa m-au dus la rooming-in mama si copilas. 

Prima intalnire cu micutul Luca a fost ......de nedescris ..incepusem sa plang langa patutul lui si nu imi venea sa cred ca e al meu!! se instalase sentimentul de apartenenta si a fost atat de intens 

Raluca

Iata-ne si in saptamana 37 , mult asteptata , si totusi ...cu atat de multe ganduri si emotii incat imi vine sa mai dau putin timpul inapoi ... macar putin asa ... o sapt-doua...:)

Ieri am fost la ultimul control la medicul care mi-a supravegheat sarcina, pentru ca de aici incolo ne "transfera" la colaboratorul sau cu care voi naste. Am petrecut pe holurile cabinetului mai bine de 1 ora jumatate , si asta pe considerentul ca am fost programata destul de tarziu ..Dar  nu e o problema, bebe a stat cuminte , si in afara faptului ca ma dor picioarele de la cat sunt de umflate , am rezistat eroic:) . 

Imi vine randul sa intru in cabinet , intra si tati cu noi si in timp ce asteptam sa il vad pe bebe la ecograf ma anunta asistenta ca va trebui sa ma consulte medicul . minunat ! Sunt foarte " entuziasmata" , avand in vedere ca toata sarcina nu a fost nevoie de tuseu . Ei, si pornesc eroic insa a fost oribil , deoarece medicul era obosit si clar nu mai avea nervi de nimic , si nu a fost deloc" dragut " , am crezut ca imi ies ochii din cap de durere. Nu vreau sa exagerez, dar a fost complet aiurea , si de obicei suport bine orice fel de durere ...ei , de data asta a fost neplacut rau de tot. 

Bebe e maricel , are 2.900 gr si aporximativ 35 cm . Ei , sa mai vedem acum ? Nastem tot natural? Pentru ca medicul spune ca parerea lui ar fi ca eu pot sa nasc normal , chiar daca am 1.52 si la inceputul sarcinii aveam 45 kg . Acum am 63 kg, pe care le simt binisor. Insa, dupa control mi-a spus ca colul e destul de rigid si nu se poate pronunta acum , e  prea devreme, dar el ma sfatuieste sa nasc normal . 

In cca. 2 saptamani bebe-ul va cobori , deocamdata e in urcare , si data maxima posibila  e 28 iunie . Exact cand e licenta ! Minunat ! Bebe , totusi , nu vrei sa ne vedem mai repede , sa poata si mami sa isi dea licenta asta , sa scape odata ??? Vreeeeei ?  Ei , ar fi ideal , dar asteptam si vedem . Ar fi un stres in plus, pt ca o mai pot da doar in iarna -ianuarie, si atunci cred ca voi fi destul de ocupata pt a ma mai plimba pentru licenta , etc. 

Si totusi , e greu sa ma gandesc si s ama hotarasc cum va fi la nastere , si asta deoarece si medicul e destul de vag in ceea ce mi-a spus ... Adica, as putea normal , dar pana nu vedem cum sta treaba cu colul nu e sigur 100 % . Ma gandesc ca e mai usor cu cezariana , din punct de vedere al durerii , dar pe de alta parte sunt alte dureri dupa ... si uite tot asa ma gandesc mereu mereu cum sa fac ... O alta varianta -cea mai viabila- e nasterea normala cu epidurala . Si cred ca voi opta pt ea, de ce nu daca se poate? Acum poate multa lume va zice ca fug de durere , ca ar trebui sa suport etc etc , insa nu inteleg de ce sa te chinui cand poti sa eviti ?

Cu astfel de ganduri , cu inima purice de teama si cu nopti nedormite asteptam clipa .....

Raluca

.....si ne vom cunoaste  ingerul meu .

Si realizez cat de repede trece timpul , ca de la un ghemtoc mic  pe care de abia il percepeam , ai crescut si ai tot crescut pana ai devenit copilasul care se misca mereu mereu in burtica mea muuult prea mica pentru cat esti tu de voinic:) . Ne intreaba toata lumea daca am gemeni , si inca din luna a 7-a cei din jur aveau impresia ca "mai ai inca putin, nu? " Foarte dragute momente , si foarte patrunzatoare sentimente . . .  Pentru ca mi-am dorit atat de mult sa te pot pastra , sa cresti mare acolo si sa ne umpli pe toti de fericire atunci cand te vei naste ... Tu , ingerule  , care ai venit atat de .....neanuntat si repejor . 

Pe masura ce trece timpul imi dau seama ca teama incepe sa dispara , fiind inlocuita de sentimentul coplesitor al dragostei si nerabdarii de  a te cunoaste .. Si parca 8 luni au trecut atat de repede incat intr-un anume fel nici nu am avut timp sa ma obisnuiesc cu ideea ca suntem 2 de acum . Si totusi , momentul se apropie , si toate trebuie sa fie pregatite pana atunci . Mari "achizitii " nu am facut , si nu din cauza unor superstitii ci din simplul motiv ca nu simt sa cumpar "tone" de hainute , baxuri de pampersi , sau jucarioare dupa momentul in care te voi tine in brate .Asta e  un feeling personal , si stiu ca majoritatea mamicutelor si-au facut stocuri intregi , insa ... eu sunt altfel . Am cumparat hainute pentru matern , camasi de noapte pt mine, halat , prosopele , si trebusoare din aceastea . Despre patut vom vorbi cam cu o saptamana inainte de a te naste , despre pampersi la fel, landou-ul tot asa pe ultima suta de metri . Intr-un fel ,cand  intru in magazine de bebe si vad atatea hainute si jucarele frumoase , imi zic ca poate ar trebui sa trec peste conceptiile mele si sa dau frau liber cumparaturilor ....insa de fiecare data ceva ma opreste ...eh , cine stie? Hormoneii ma fac poate atat de dificila ;)

Cat despre ceea ce se intampla in "lumea de afara " , iti pot spune ca mami ta a avut 2 zile foarte grele din cauza unor dureri  insuportabile de burtica. Cauza o stim: delicioasa ciorbica de perisoare din cauza careia am stat in picioare cam multisor , si dupa acest episod 2 zile nu am mai avut pace si liniste . Dar ..au trecut si acum suntem bine din nou , tu esti la fel de activ si eu pot sa stau pe scaun sau in picioare. Adevarul e ca datoram asta si no-spa-ului .Da, ajutor de nadejde no-spa-ul aceasta .

Mi-e dor de fetele mele de la munca , visez noaptea ca le mai cert , ca ne grabim cu dead-line-urile , ca sunt stresata si  ....ahh ! Ce sentiment rumos sa fii in mijlocul actiunii , acolo pe baricade Pe unde te-am mai purtat si cu ce viteze coplesitoare strabateam magazinul cu tine in burtica . Cate rochite si bluzite si de toate ai mai vazut tu in 7 luni cat te-am purtat pe acolo ...Poate mi te faci  designer vestimentar   Da, da imi asum toata "vina" . 

Taticul tau e si el nerabdator , poate mai ceva ca tine , si de fiecare data cand zic ca nu mai rezist si ACUM vreau sa nasc imi zice :" nuuu , trebuie sa il mai lasam acolooo ". e simpatic taticul tau sa stii ... mai putin in momentele in care imi vine sa il strand de gat pentru cat e de comod si pentru fiecare tigara de care nu reuseste sa se lase, si ne supara si pe mine si pe tine , nu-i asa???

Ne-am mutat in noua locuinta , in chirie deocamdata , si la scandalul cu vecinii necivilizati si din Evul Mediu din seara asta, tare tind sa cred ca nu mai stationam mult ( ceea ce nu suna bine pentru ca tu vii acusi acusi si nu am vrea se ne mutam iar ...sa facem curatenie iar ...sa ne ducem hainele , etc ) . Daaaar optimista din mine vrea sa creada ca dupa episodul cu politia din seara asta se vor potoli...

Deci , asteptam clipa , ne ascundem cum putem de caldurile astea , ne rugam ca vergeturile de pe burtica imensa sa treaca cu cremele care promit sa faca minuni ...si ... mult mult optimism in ciuda a multor evenimente neplacute .. 

Raluca

In ultimele luni pentru ca taticul nostru a fost plecat , am invatat sa numar zilele , orele si chiar minutele .. care se incapatanau sa treaca din ce in ce mai greu ..

Ma consolam cu gandul ca va trece si ziua asta , si cealalta si tot asa ... Probabil din  cauza ca tu , ingerul meu esti acolo in burtica , mi-a fost atat de greu sa rezist fara taticul tau .Imi aduc aminte ca nu puteam nici sa ma uit pe pozele cu el , pentru ca incepeam sa plang , si sa imi fac tot felul de ganduri care nu  iti fac deloc bine.... 

Asa au trecut 6 luni groaznic de grele ... Nu stiu cum au rezistat alte viitoare mamici care nu au fost alaturi de sotii lor in momentele astea atat de frumoase... momente in care ( simt eu ) ca avem nevoie de  foarte multa afectiune si liniste ... Ideea e ca pentru mine a fost inuman de greu ...

Dar , a venit si frumoasa zi in care tata a terminat cursul  care parca nu se mai termina , si nu  pot descrie cat de fericita am putut sa  fiu  ...Am numarat minutele pana cand stiam ca am sa-l revad ...  Imi imaginasem momentul  , si stiam ca toate temerile si gandurile negre vor pleca departe atunci cand el va veni  acasa si ne vom  incepe viata  in 3 ( aproape ) :):)

Luca ,  ingerul meu , mami si tati  au fost foarte fericiti de 2 zile incoace , iar tu ,  ai inceput sa il "saluti " pe tati in felul tau caracteristic :  ai lovit burtica din toate directiile , iar  lui tati nu ii venea sa creada ce puternic esti :) ( i-am spus ca semeni cu el , nu-i asa ? ) . Si stateam si iti numaram loviturile si ne  minunam de forta si vitalitatea ta .... Asta nu ne-a facut decat sa fim din ce in ce mai nerabdatori sa te cunostem ...

Ne apropiem de luna a 7-a, incetul cui incetul, si totul e in regula , nu am dureri , ( nici macar de cap , wow ! ) , mai amortesc mainile dimineata , si ma misc din ce in ce mai greoi . Cateodata   uit ca sunt mai "mare "  cu 14 kg acum , si o iau fuguta pe scari iar la etajul al 2-lea si inima mea o ia "fuguta "  . Am o noua porecla " Foca " , si asta din cauza faptului ca am mari mari dificultati in a ma da jos din pat ....

Cum trece timpul , si se apropie  iunie  , ma gandesc din ce in ce mai mult la cum voi naste , eu mi-as dori normal, insa medicul a spus ca are mari dubii in privinta asta , deoarece am soldurile mici .... Nu mi-e teama de durere ,  mai teama cred ca mi-e de momentul acela in care  voi fi constienta ( voi opta pt epidurala ) si voi auzi tot ce se intampla in sala de operatii .... Si de aceea as vrea sa vina pe lumea normal ....Dar , planurile de acasa nu se potrivesc mereu , asa ca prefer sa nu mai imi fac tot felul de  ganduri ....... 

Nu imi permit mie insumi sa fiu decat optimista , alte ganduri m-ar dobori prea usor , asa ca iti transmit ingerul meu toata energia pozitiva din lume , si toata caldura din  sufletele noastre .

Raluca

Si gata ! Joi a fost ultima zi de munca . Credeam ca va fii mult mai greu , credeam ca vor si suspine si regrete , insa m-am inselat . Nici vorba de asa ceva ! Dimpotriva , cele 6 ore parca nu mai treceau iar bebe era atat de agitat incat  am simtit  vreo 2 lovituri in vezica care m-au indoit la propriu . Ei , m-0am obisnuit cu el sa fie atat de energic, si cand nu e  chiar ma pune pe ganduri , si simt ce ceva nu e in regula .

Deci joi  mi-am lasat sarcinile de la serviciu in mainile asistentei mele ,  si chiar daca imi va fi ciudat in primele zile fara agitatia si atmosfera de la munca , adooooor ca am mai mult timp pentru mine . Vali va termina cursul cel fara de sfarsit parca :) in 8 , si pana vine profit de cateva zile numai si numai pentru mine . Fara mail-uri urgente , fara dead-line-uri , fara stres, fara fetele care mereu cate ceva de obiectat , fara planificari si bilanturi....... Suna de-a dreptul adorabil !

 Zilele trecute am fost  la medic sa il vad pe Luca ( noua nu ne-a fost atat de greu cu numele, deoarece am oscilat doar intre doua : Luca si David ) . Vali a mai avut cateva  propuneri, insa fara succes :) . Si Luca e  foarte bine , s-a intors deja cu capul in jos ( cam devreme , nu ? ) Dar medicul m-a linistit spunandu-mi ca pana in luna a saptea jumatate trebuie sa se intoarca .  Si i-am vazut barbiuta ,si  buzele , si parca  mesteca :)   E un inger !  .... Si ma uit la ecografia aceea de 2 -3 ori pe zi, mai ales ca mi se pare ca seamana la barbie cu taticul lui :):)

Acum , ca nu mai am activitate zilnica , am hotarat sa fac miscare in fiecare zi obligatoriu, nu de alta , dar  ma simt destul de ...neantrenata si grea ! Am pus pana acum 13 kg , si le simt binisor. Dupa ce urc 2 etaje  ma simt de parca as fi urcat 4 , ce sa mai vorbesc de 4 etaje ... sunt terminata cu totul . Fiind o fire activa , nu ma pot obisnui cu senzatia de greutate .... Dar mai putin ...

Acum numaram zilele pana vine taticul nostru acasa de la curs , mai sunt cateva , si  habar nu am cum au trecut cele 6 luni , pt ca au fost un chin ! ... Si primavara asa ma face sa zburd , sa visez , sa imi fac planuri legate de Luca, de cum va fi viata noastra in 3 .....

Raluca

Ne place sa credem ca dupa o dezamagire sau dupa un esec ,  mereu trebuie sa vina si zile mai  bune, momente fericite care au puterea sa ne faca sa uitam tot ce e  rau ..... Insa , in cazul nostru ( al meu si viitorului sot ) nu a fost asa .. si asta pentru ca durerea pricinuita de pierderea fulgeratoare a fratelui sau a lasat urme prea adanci pentru a mai putea spera la ceva  bun . Cu toate ca ceea ce  ne face sa continuam si sa ne ridicam este speranta .Fara speranta am  fi frunze care ratacesc .... 

Era o zi mohorata de septembrie, asa cum erau si sufletele noastre la inmormantarea lui Adi ... Nu avusesem  ocazia sa il cunosc indeaproape, insa in timpul scurtelor intrevederi mi-a intrat in suflet ...si acolo va ramane mereu. Eram complet ravasiti, iar Vali era pierdut ..... In timp ce il strangeam in brate i-am soptit involuntar parca : " Stii...pe primul nostru copil il va chema Adi "  O fraza rostita fara sa o gandesc prea mult avea sa devina realitate deoarece nestiind, eram insarcinata in  3 saptamani .

Ne-am intors acasa si isi adusese aminte de cuvintele mele, care ii pareau  doar niste vorbe spuse in ideea de a-l incuraja , deoarece , in timpul relatiei noastre de 4 ani , purtand inelul de logodna pe deget , nu vrusesem sa aud  de casatorie prea curand , cu atat mai mult de copii....

 Asa ca nu daduse mare importanta , si nici nu insistase asupra subiectului, incercam sa ne revenim amandoi dupa socul suferit.

Dupa cateva  zile , luam micul dejun in bucatarie , iar el filma catelusii Larei , care erau de o frumusete fermecatoare , iar la un moment dat ma ridic , ii soun ca ma simt rau , si dau fuga la baie ..... De ceva vreme  aveam niste greturi ingrozitoare ... Numai gandul la mancare ma facea sa nu mai vreau sa servesc nimic in acea zi .  Ce-i drept, s-a uitat mai lung la mine si mi-a zis "Hey ! Poate esti insarcinata ! " Si pentru prima oara gandul aceats nu ma  facea sa am fiori de teama si spaima ca s-ar putea intampla .Am zambit si am zis : Da , poate asa e 

 Spun spaima deoarece fiind in anul 4 la Drept aspiratiile mele erau altele : sa iau licenta , sau dau examenul pentru Barou ,si poate sa plec sa fac toate astea in America , avand aceasta oportunitate anula acesta . Si nu ma simteam pregatita sa fac asta , din mult prea multe motive .... Cu atat  mai mult cu cat Vali incepea in 1 octombrie un curs in cadrul armatei cu durata de 6 luni . Si totusi ...... 

Mnunile se intampla atunci cand te astepti mai putin ... Era plecat de 3 saptamani la cursul de la Sibiu , si eram  in pauza de masa  . am  mers la unul dintre restaurantele invecinate pentru a servi masa  . Am comandat cotlet si in momentul in care am simtit mirosul i-am zis doamnei ca  nu mai vreau cotlet deoarece miroase dezgustator,  la care ea se uita zambitoare la mine si imi spune  glumet ca  poate ar trebui sa imi fac un test de sarcina. !??!?! Cum !?!?! Ei....  a doua zi de dimineata aparusera cele 2 liniute instantaneu :) si concomitent , asa ca nici nu am avut timp sa ma gandesc cum ar fi daca.............  Surpriza ! Eram insarcinata de-a binelea ! Un sentiment maret , pe care cu greu il voi putea exprima in cuvinte .  Si primul meu gand a  fost : Dumnezeu m-a auzit  cand am spus ca primul nostru copil va purta numele fratelui sotului meu . 

Am inceput sa sun  pe toata lumea , eram  intr-o stare de frenezie, vibram toata de bucurie si fericire , chiar daca stiam ca 6 luni vor fi foarte grele fara Vali langa noi , iar cand i-am spus lui vestea cea minunata efectiv a ramas fara cuvinte, si in acea zi s-a comportat ciudat , avea un ton aparte , ceea ce era si normal deoarece isi dorea enorm sa avem un copil... 

 Nu stiam cat este de evoluata sarcina, daca  momentele  grele prin care trecusem m-au afectat intr-un fel ... eram derutata deoarece nu stiam daca voi face fata ,  fiind  o fire mai panicoasa , ma gandeam ca nu imi voiputea sustine licenta ...examenul de intrare in Barou , si mai ales ca obtinusem de 7 luni un job de Manager , ma gandeam ca nu e momentul... si cate si mai cate ganduri ........

Imi facusem programare la ginecolog peste 3 zile... si pana atunci nu aveam decat sa imi fac ordine in ganduri, sa ma linistesc si sa incep sa planific ceea ce urma de acum incolo .........