Sarcina mea a fost neplanificata dar a fost o binecuvantare de la Dumnezeu.Tocmai ne intorsesem din Spania si eram extrem de nervoasa in acea perioada.Cred ca hormonii deja o luasera razna.....greturi nu aveam deloc,dar lipsa menstruatiei ma punea pe ganduri.Sotul meu hotarat ca de fiecare data a luat un test de sarcina urmand ca dimineata sa-l fac.Amandoi aveam emotii,dar stiam ca ne-am protejat si nu e prima oara cand imi intarzie menstruatia,dar e prima oara cand am luat test de sarcina.Parca eram doi copii,cu sufletul la gura am vazut doua liniute rosii.Am plans de bucurie,am fost foarte fericiti sa aflam ca vom deveni parinti!

Am revenit! Asa cum va spuneam, inceputurile noastre au fost greoaie, cu multe momente in care imi doream sa nu fi ramas insarcinata si altele in care ma certam si ma consideram cea mai denaturata dintre mame. In primele trei luni ajunsesem la concluzia ca greata si somnolenta sunt stari normale si ca n-o sa-mi mai treaca ever. Cand a inceput sa-mi fie mai bine si sa pot inghiti altceva decat muraturi, portocale si covrigi mi se parea de-a dreptul ireal. Prima "intalnire", la morfologia de 12 saptamani a reusit sa ma faca sa constientizez ca ceva se intampla in interiorul meu si sa-mi stoarca cateva lacrimi. Intre timp citisem ca nu eram singura care experimentasem sentimente aiurea si nu mai aveam atata ciuda pe mine...asteptam sa mi se dezvolte instinctul matern. Cea mai grea asteptare mi s-a parut in saptamanile in care asteptam sa miste pentru prima oara. Aveam momente in care eram convinsa ca ceva nu e in regula, ca bebita a patit ceva, chiar daca toata lumea imi spunea sa stau linistita ca mai e timp. Pana la urma s-a intamplat. In ziua in care implineam 19 saptamani am simtit o miscare prin burtica, greu de descris, timida dar suficient de puternica incat sa nu poata fi confundata sau trecuta cu vederea. Am simtit o bucurie de nedescris si cred ca acel moment a pus bazele relatiei dintre noi pe care o dezvoltam in fiecare zi. De atunci am simtit ca persoana din interiorul meu e reala si am inceput sa vorbesc cu el, sa-i citesc, sa-i cant. 

Legat de sexul bebitului meu, inca de la inceput am fost convinsa ca este un "el". Toata lumea imi spunea ca am burtica de fata si multe alte babisme de genul, dar nimeni n-a reusit sa ma convinga ca ceea ce simt eu nu e adevarat. Si am avut dreptate. Data viitoare va povestesc despre morfologia 4D de la 21 saptamani. Pana atunci, va citesc cu drag, sarcini usoare dragi burtici! 

Waw!Sunt asa de emotionata si fericita incat abia imi gasesc cuvintele pentru a incepe acest jurnal de sarcina.Sunt insarcinata in 17 saptamani si voi deveni mamica pentru a doua oara.Prima data mamica de fetita acum se pare ca de baietel.Sunt cea mai fericita mamica din lume!Imi doream foarte,foarte mult aceasta a doua sarcina si s-a intamplat minunea de la primele noastre incercari.Imi amintesc cum asteptam data probabila a mestruatiei,dezamagita in primele doua luni dar extrem de fericita a treia luna cand am stiut din prima zi in care mi-a intarziat menstruatia ca am ramas insarcinata.Nu aveam rabdare sa fac testul desarcina si l-am facut cam in a patra zi de intarziere si bineinteles a iesit pozitiv(data probabila a mestruatiei era 15 octombrie iar testul l-am facut pe 19 octombrie).In urmatoarea zi fuga si la ecograf ca sa fim 100% siguri.Dar la ecograf nu ni s-a putut confirma fiind sarcina prea mica(aveam aprox. 4 saptamani de sarcina,cam 2 saptamani de la conceptie).Pe 1 noiembrie am repetat ecografia si de data asta micutul embrion a fost vizibil.Bineinteles ca am inceput sa impartasim vestea cea mare cu multa bucurie tuturor persoanelor cu care ne intalneam,am dat telefoane,am trimis mesaje online.Doar aveam cu ce ne mandri,nu?Mara,surioara cea mare,e foarte incantata si ea ca tot astepta barza de ceva timp.Pe unde vedea o barza o ruga sa treaca si pe la mamica ei sa-i aduca un fratior sau o "fratioara".Barza a adus un bob de mazare,mami l-a inghitit si bobul acela a inceput sa creasca in burtica si sa devina un bebelus.Un bebelus pe care-l il iubim foarte,foarte mult si il asteptam sa vina pe lume cand o sa fie el pregatit.

 

Sa ma prezint. Numele meu este Silvia, am 29 de ani, sunt insarcinata pentru a cincea oara si este pentru prima oara cand ajung pana in trimestrul doi. de sarcina Astazi am decis sa scriu pe acest blog si este prima zi a jurnalului nostru de sarcina. Am inceput tarziu odiseea personala intrucat startul sarcinii a fost cu multe emotii. Va fi un jurnal al unei gravidute cu unele probleme de "nisa". Sufar de trombofilie ereditara si ne incapatanam sa ajungem cu bine pana la 40 de saptamani, chiar daca schema noastra de tratament pare sa se tot incarce pe masura ce trece timpul.

Sa povestim  despre ziua de astazi. Desi bebe misca inca din data de 16 decembrie, astazi l-am simtit mai viguros ca niciodata, lucru care m-a bucurat enorm. Inseamna ca ne facem mari si puternici.

In rest, a fost o zi destul de grea pentru mine. Medicul mi-a reintrodus suplimentele hormonale de o saptamana, in urma unor contractii dureroase. Din pacare imi provoaca foarte multa greata si stare de oboseala. Am dormitat aproape toata ziua cu mana pe burtica. Ceva dureri au mai fost dar mai timide ca in zilele trecute. Nici spotting nu a mai aparut. Am decis de dimineata impreuna cu medicul ca mai stam 2 saptamani acasa, din nou. Se va cam supara sefa mea... dar asta este. Bebe e prioritatea numarul unu, iar sotul ma sustine din rasputeri.

Astept cu drag ziua de maine si sper in niste suturi si mai puternice din partealui bebe. 

Dimineata linistita de iunie. Dealul e acoperit ne nori ciudati. Televizorul merge din inertie… Stau in fotoliu si inca nu constientizez total ziua de ieri… Al treilea test a iesit tot pozitiv, cu liniuta roz ceva mai pronuntata. Asadar, trei liniute roz. E ciudat. Nu stiu ce anume e ciudat, dar e ca si cum deodata am ramas fara prea multe cuvinte. E un fel de bucurie potolita, matura, imbinata cu constientizarea responsabilitatilor care vor veni. Oare asta sa fie maturitatea despre care am spus intotdeauna ca imi lipseste? Imi vine sa plang. Nimic nou, in fond. Mai iau o gura de cafea. Imi vine sa fac o mie de lucruri deodata, dar, de fapt, nu fac nimic altceva decat sa stau in fotoliu si sa privesc in jur. Asadar, se pare ca de ieri viata noastra se va schimba... va fi o ea sau un el? Intrebare prematura... Abia astept sa ii spun Elisucai ca va avea un fratior sau o surioara. Imi vine din nou sa plang. Mi se amesteca in piep senzatii ciudate – bucurie, teama, ezitare. Dincolo de toate astea stiu ca o farama de om a prins viata in mine si ca ea ma va calauzi spre alte clipe de fericire.

 

Intamplarea face ca am aflat ca sunt insarcinata dupa ce ne-am hotarat ca vrem sa ne mutam in apartamentul pe care il gasisem in Copou. Poate ca are si asta un sens... printre florile de tei care abia s-au scuturat...

          Asa incepe poveste noastra, pe 27 noiembrie in urma unui test de sarcina, mami si tati au aflat ca vor fi parinti; eram asa de bucurosi, incat ne-am anuntat familiile reciproc, bunicii s-au bucurat alaturi de noi, si pana marti 2 decembrie mami era tare fericita. Insa marti dupa o vizita la dispensar si un echo nu prea reusit, mami a avut primele emotii, ne spusese doamna doctor ca esti in pericol, ca aveai 1,4 cm, aveai 4 saptamani de viata intrauterina si nedefinit ca gen, desigur ca pentru ca era-i mult prea micut inca; daor ca ar fi ceva probleme serioase pentru ca erai pozitionat prea jos in uterul lui mami si chiar deasupra unui fibrom( adica o tumoare fibroasa, o bubita ca sa intelegi , dragul mamei) si ar fi trebuit operata. M-am speriat ata de mult, incat am parasit dispensarul plangand.

          L-am sunat pe tati, s-a intristat si el, am vorbit chiar si cu nasica Ana care a incercat sa mi ridice moralul, peste o ora de la acel moment eram la gradinita(locul unde mami lucreaza ca educatoare) si eram deja programata pentru joi la domnul doctor Peteanu Valentin.Aveam mari emotii, m-am rugat neincetat pana joi ca Dumnezeu sa ne invredniceasca sa fie totul bine, asa ca dupa consultatia de la domnul doctor Peteanu ne am intors fericiti sibucurosi sa aflam ca totul e bine, ca mami nu are nici o boala si ca tu esti perfect sanatos si ca te dezvolti in condtii normale; fusese o sperietura groaznica cele intamplate la dispensar din cauza unui echograf mai vechi. Aveam acum deja prima poza cu tine,un punctisor negru care se dezvolta in mine usor usor, care apoi in 27 februarie te ai miscat pentru prima oare in burtica lui mami, m-ai impins in burtica cu pumnisorul tau, iar  in ziua de azi, dragul mamei sa atingi aproape 800 si ceva de grame si chiar ma poti lovi mai puternic decat prima data si mult mai des.

          Mami toata ziua comunica cu tine, iti pun muzica si iti place tare mult sa asculti; mai ales pe tati cand suntem biserica si canta el, as putea spune ca ii recunosti vocea pentru ca atunci lovesti cel puternic; sau poate simte mami asa pentru ca te iubesc mult, dragul meu baietel Matei-Calin, a fost asa emotionant cand mi a spus domnul doctor ca vei fi baietel, tati a ramas uimit de emotii, te iubim dragul nostru fecior, si iti doresti tot binele din lume; iar aceste ultime 3 luni care le incepem acum sa ne fie cat mai linistite si sa ne bucuram la final de prezenta ta!

                                      Pentru azi, mami iti spune noapte buna, dragul meu copil, asa  incep  filele din poveste ta si a noastrasi vor continua pentru inca 92 de zile.

Ne place sa credem ca dupa o dezamagire sau dupa un esec ,  mereu trebuie sa vina si zile mai  bune, momente fericite care au puterea sa ne faca sa uitam tot ce e  rau ..... Insa , in cazul nostru ( al meu si viitorului sot ) nu a fost asa .. si asta pentru ca durerea pricinuita de pierderea fulgeratoare a fratelui sau a lasat urme prea adanci pentru a mai putea spera la ceva  bun . Cu toate ca ceea ce  ne face sa continuam si sa ne ridicam este speranta .Fara speranta am  fi frunze care ratacesc .... 

Era o zi mohorata de septembrie, asa cum erau si sufletele noastre la inmormantarea lui Adi ... Nu avusesem  ocazia sa il cunosc indeaproape, insa in timpul scurtelor intrevederi mi-a intrat in suflet ...si acolo va ramane mereu. Eram complet ravasiti, iar Vali era pierdut ..... In timp ce il strangeam in brate i-am soptit involuntar parca : " Stii...pe primul nostru copil il va chema Adi "  O fraza rostita fara sa o gandesc prea mult avea sa devina realitate deoarece nestiind, eram insarcinata in  3 saptamani .

Ne-am intors acasa si isi adusese aminte de cuvintele mele, care ii pareau  doar niste vorbe spuse in ideea de a-l incuraja , deoarece , in timpul relatiei noastre de 4 ani , purtand inelul de logodna pe deget , nu vrusesem sa aud  de casatorie prea curand , cu atat mai mult de copii....

 Asa ca nu daduse mare importanta , si nici nu insistase asupra subiectului, incercam sa ne revenim amandoi dupa socul suferit.

Dupa cateva  zile , luam micul dejun in bucatarie , iar el filma catelusii Larei , care erau de o frumusete fermecatoare , iar la un moment dat ma ridic , ii soun ca ma simt rau , si dau fuga la baie ..... De ceva vreme  aveam niste greturi ingrozitoare ... Numai gandul la mancare ma facea sa nu mai vreau sa servesc nimic in acea zi .  Ce-i drept, s-a uitat mai lung la mine si mi-a zis "Hey ! Poate esti insarcinata ! " Si pentru prima oara gandul aceats nu ma  facea sa am fiori de teama si spaima ca s-ar putea intampla .Am zambit si am zis : Da , poate asa e 

 Spun spaima deoarece fiind in anul 4 la Drept aspiratiile mele erau altele : sa iau licenta , sau dau examenul pentru Barou ,si poate sa plec sa fac toate astea in America , avand aceasta oportunitate anula acesta . Si nu ma simteam pregatita sa fac asta , din mult prea multe motive .... Cu atat  mai mult cu cat Vali incepea in 1 octombrie un curs in cadrul armatei cu durata de 6 luni . Si totusi ...... 

Mnunile se intampla atunci cand te astepti mai putin ... Era plecat de 3 saptamani la cursul de la Sibiu , si eram  in pauza de masa  . am  mers la unul dintre restaurantele invecinate pentru a servi masa  . Am comandat cotlet si in momentul in care am simtit mirosul i-am zis doamnei ca  nu mai vreau cotlet deoarece miroase dezgustator,  la care ea se uita zambitoare la mine si imi spune  glumet ca  poate ar trebui sa imi fac un test de sarcina. !??!?! Cum !?!?! Ei....  a doua zi de dimineata aparusera cele 2 liniute instantaneu :) si concomitent , asa ca nici nu am avut timp sa ma gandesc cum ar fi daca.............  Surpriza ! Eram insarcinata de-a binelea ! Un sentiment maret , pe care cu greu il voi putea exprima in cuvinte .  Si primul meu gand a  fost : Dumnezeu m-a auzit  cand am spus ca primul nostru copil va purta numele fratelui sotului meu . 

Am inceput sa sun  pe toata lumea , eram  intr-o stare de frenezie, vibram toata de bucurie si fericire , chiar daca stiam ca 6 luni vor fi foarte grele fara Vali langa noi , iar cand i-am spus lui vestea cea minunata efectiv a ramas fara cuvinte, si in acea zi s-a comportat ciudat , avea un ton aparte , ceea ce era si normal deoarece isi dorea enorm sa avem un copil... 

 Nu stiam cat este de evoluata sarcina, daca  momentele  grele prin care trecusem m-au afectat intr-un fel ... eram derutata deoarece nu stiam daca voi face fata ,  fiind  o fire mai panicoasa , ma gandeam ca nu imi voiputea sustine licenta ...examenul de intrare in Barou , si mai ales ca obtinusem de 7 luni un job de Manager , ma gandeam ca nu e momentul... si cate si mai cate ganduri ........

Imi facusem programare la ginecolog peste 3 zile... si pana atunci nu aveam decat sa imi fac ordine in ganduri, sa ma linistesc si sa incep sa planific ceea ce urma de acum incolo .........