Au trecut deja 8 zile de cand s-a intamplat. In primele zile nu am avut timp sa ma gandesc prea mult la cum sa transform in cuvinte totul. Apoi a trebuit sa ne obisnuim cu noul ritm pe care l-a capatat viata, apoi... de ceva timp ma tot gandesc cum sa pun in cuvinte niste clipe magice care mi s-au lipit de suflet in forma lor cea mai pura si pe care le retraiesc ori de cite ori inchid ochii si de fiecare data cand il privesc in ochi pe puiul mic de om. Acum doarme langa mine si il privesc din cand in cand cu coada ochiului, apoi mai scriu cate doua trei cuvinte. Incet dar sigur...

Asadar, cu aproape 10 zile in urma numaram minute, in fotoliu, asteptand sa se intample minunea. Totul s-a petrecut extrem de rapid, cel putin prin comparatie cu prima nastere. Sambata seara, pe la ora 23 mi s-au rupt membranele. Nu stiam cum e senzatia, pentru ca la Elisa s-a intamplat asta abia pe masa de nastere, cand eram aproape de punctul culminant. Acum s-a intamplat in timp ce stateam in pat cu Elisa, la televizor. Am simtit o pocnitura in interiorul abdomenului, apoi un lichid caldut care a invadat patul. Intr-o secunda, mi-am dat seama ce se intampla. Dragos dormea, Elisa l-a trezit rapid, cred ca s-a speriat un pic de reactia mea care a fost instinctiva. M-am indreptat spre baie, cand am ajuns acolo mi-am dat seama ca „apa” era combinata cu sange, m-am speriat rau, am inceput sa vomit si sa tremur ingrozitor de tare. Abia ma tineam pe picioare. Simteam ca nu imi pot controla nicio celula din corp... a aparut si prima contractie dureroasa... apoi, la cateva minute, alta si imediat urmatoarea. M-am speriat. Știam ca intervalul intre contractii e destul de mare la inceput. La mine era cam de 2 minute deja. Insa erau destul de scurte, cam de 20 de secunde. Am facut cu chiu cu vai un dus, m-am imbracat si am plecat spre Arcadia. Asta dupa ce am sunat-o pe doamna doctor care... nu era in Iasi, ci abia urma sa plece din Vaslui, dar mi-a promis ca pana nasc ajunge la spital.

Pana la Arcadia am mai avut vreo 3 contractii... si Arcadia e la cateva minute distanta de blocul meu... totusi am reusit sa ajung pe picioarele mele si sa constientizez fiecare lucru care se intampla. La spital, alta stare de voma, alte frisoane si contractii extrem de dese, pe care nu reuseam sa le stapanesc deloc, desi stiam foarte bine ca respiratia si miscarea ma pot ajuta sa diminuez durerile. Totul se petrecea insa prea repede. Doctorita care era de garda a sunat-o pe doctorita mea, insa nu am auzit ce i-a spus. Ma rugam sa fie bine pentru bebe si nimic mai mult. A urmat tot tacamul unei nasteri Lamaze. Monitorizarea inimii bebelusului, a tensiunii mele, clisma, perfuzii si, desigur, contractii... Nu stiu cand a trecut timpul... aveam o singura grija – sa ajunga doamna doctor de la Vaslui... desi toata lumea din jur era extrem de draguta cu mine. Asistenta din sala de nasteri imi zambea si ma tinea de mana. La fel si doamna doctor care era de garda... conteaza atat de mult sa ai langa tine oameni care sa te sustina in astfel de momente... Cand ajunsesem la Arcadia, colul era fibros si dilatatia abia 2. Insa lucrurile au mers foarte bine si in mai putin de doua ore ajunsesem la dilatatie aproape 10. Doamna doctor a ajuns exact cand trebuia... Abia a avut timp sa se echipeze si sa intre in sala. Au mai trecut cateva minute si mi-a dat voie sa imping. Masca de oxigen m-a ajutat extrem de mult. Ma simteam epuizata, insa dupa vreo trei reprize, am reusit... Asadar – pe 11 martie 2012, la ora 1:23 a venit pe lume Tudor (4280 de grame, 56 de cm, scor Apgar 10). Minunea mica a inceput sa tipe din clipa in care a scos nasucul afara si a tinut-o asa pana cand, dupa ce a fost curatat, masurat, cantarit etc... asistenta l-a asezat pe pieptul meu. A tacut instantaneu si a facut niste ochi mari, in care am simtit ca ma pierd. Mi s-a umplut sufletul de fericiresi simteam ca nu mai pot respira. Am lasat sa-mi cada doua lacrimi si am continuat sa-l privesc pe Tudor, care parca ma intreba din priviri „De ce plangi mami, nu vezi ce baiat mare si frumos ai?” Ba da, vedeam si tocmai de asta plangeam – de fericire.

Au urmat trei zile extrem de frumoase in maternitatea Arcadia, unde am primit cea mai buna ingrijire si eu si Tudor si unde voi reveni de fiecare data cu placere si cu increderea pe care mi-au dat-o oamenii de acolo care nu sunt numai niste profesionisti in meseria lor, ci si niste oameni cu suflet mare, care stiu ca a aduce pe lume un copil e o experienta unica si ca orice femeie ar trebui sa fie sprijinita moral in astfel de momente, astfel incat sa nu rateze nicio secunda de fericire. Dar despre asta voi povesti intr-un material detaliat in curand...

Deocamdata ma bucur de fiecare secunda in care imi privesc minunile, pe Elisa si pe Tudor, pentru ca da, a doua experienta a maternitatii m-a facut sa traiesc mult mai intens ideea ca inainte de orice altceva sunt mama a doi copii minunati...

Ora 2.00 noaptea.Vreau sa ma intorc pe partea cealalta cand sesizez ca sunt fleacsa.Ma dau jos si pat si imi dau seama ca mi s-au rupt membranele.Ma panichez!Strig la mama,il trezesc pe barbata-miu si incep sa ma pregatesc...Tremur toata si tot curge lichid...Intre timp sun doctora care ma trimite la medicul de garda urmand sa vina si ea.Tremenul era pe 28 decembrie si povestea se desfasoara pe 19.Desi credeam ca am intrat in saptamana 38 de fapt eu abia ma aflam in cea dea 36 si bebe urma sa se nasca pematur.Imi fac formalitatile si intru in sala de travalui tremurand ca varga si spunand in stanga si in dreapta ca eu vreau cezariana cum am stabilit.Mi se explica ca asa se va intampla,oricum aveam colul lung,inchis si abia dupa 6 ore ajunsesem la dilatatie trei si contractii la 6-7 minute.Intru in sala de operatie,unde se afla si tati care filmeaza tot.Totul decurge bine,ba eu chiar am curajul si ma uit in oglinzile de sus si vad intreaga manevra.Gata te aud.Ai iesit in lume.Ai vrut sa petreci acest Craciun cu noi.Ai luat nota 9,ai avut 2700 si 47 de cm si ai aparut pe lume la ora 7.45.Prima noapte la TI a trecut repede,m-am intretinut cu fetele de acolo,am primt vizite si ai venit chiar si tu si te-a pus mami prima data la san.Cat te-am asteptat,si desi te-am rugat sa astepti termenul ai vrut sa iesi mai devreme si ne-am bucurat sa te avem de Craciun sub brad ...:)Cel mai pretios cadou.A fost prima data cand l-am vazut pe tati plangand.Toata lumea zice ca semeni cu mami.A doua zi am mers in rezerva unde mami s-a trezit singura cu tine si nu prea a fost ok pentru ca initial nu stiam ce sa iti fac si plus ca nici nu ma prea miscam prea ok.A venit tati cat de repede a putut si a si ramas cu noi peste noapte.Prima noapte in trei...Comic!Mami l-a trimis pe tati din ora in ora sus la asistentele de la bebei sa spuna fiecare simptoma a ta.Noroc ca tanti aia era o draguta si mereu venea si ne linistea.Eu ma simteam slabita si asa m-am simtit si acasa vreo doua nopti.Plus ca din cauza hormonilor am avut o usoara stare mai aiurea,dar din fericire am iesit din ea,ca deja cei din jurul meu se panicasera si ma vedeau intr-o depresie post natala.Simteam ca nu pot face fata.Nu stiam cum sa ma descurc cu tine.Acum deja a trecut o saptamana.Lucrurile s-au mai asezat si desi in continuare sunt obosita si nu prea reusesc sa dorm,mai ales ca tu noaptea esti mai activ...Azi noapte chiar  ai facut un intreg show de vreo 3 ore.Istovitor!Ne ajuta si mamaie dar nu vrreau sa abuzam ca sa nu se imbolnaveasca.Acum suntem deja acasa de miercuri,am iesit a treia zi din spital.Asteptam maine Craciunul si cativa musafiri,iar fiecare zi cu tine nici nu stiu cand trece si tu parca te faci din zi in zi mai frumos si mami te iubeste mai mult.Tati este si el implicat si desi la inceput il vedeam pe el mai indemanatic,acum stand mai mult cu tine,parca nu as vrea sa mai las pe nimeni sa puna mana pe tine.Cred ca o sa fi un rasfatat...In continuare imi pun tot felul de intrebari...am terminat cu cele despre sarcina si au inceput cele despre bebei.Ti-a cazut deja si buricutul azi de dimineata si vorba lui mamaie esti precoce o sa mergi in picioare de la 5 luni.Buricul ti-a cazut,colici deja se pare ca ai...Trecem noi prin toate,important sa fim sanatosi.Socoteala de acasa trebuie sa spun ca nu se potriveste cu cea din targ.Ai vrut sa iesi sagetator si nu capricorn cum eram pregatiti si plus de asta te-ai gandit tu asa...daca mami cu tati sunt nascuti pe 19 sa vin si eu tot acum,pe aceasta  data sa completezi triunghiul...:)Ma bucur ca esti bine desi ai fost un pic prematurel ca si saptamani,dar nu ca si dezvoltare.Nu ai fost deloc ventilat,ai facut o forma usoara de icter si sa spreram ca si de acum totul va decurge normal.Oricum bebele meu,tu ai dat semne ca vrei sa vii si mami simtea,dar nu vroiam sa iau in seamna.Eu stiam termenul meu 28 si pace.Burta mi se lasase,aveam secretii tot mai dese si mai apoase si chiar in seara cu pricina am gasit urme de dop gelatinos si dimineata iesisem cu tati la biserica si la piata si ma simteam asa usoara de parca nu mai aveam burta.asta pentru ca tu deja coborasei sa iesi.Orcum totul e bine cand se termina cu bine.Am depasit cu bine si anestezia de care imi era frica si operatia in sine si nici dupa nu am avut cine stie ce de tras.Parca mai greu a fost la apendicita pentru mine.Acum oricum m-ai mobilizat tu.Acasa verisorul tau se poarta frumos cu tine si cu mine,dar e foarte gelos pe mamaie si pe tati.Zice ca esti bebelusul meu si eu trebuie sa am grija de tine si el ma ajuta sa te cresc,iar ceilalti sa nu se atinga de tine si sa ii acorde atentie doar lui.E asa haios si acum ca tu esti asa de mic il vad pe el atat de mare.Abia astept sa fii si tu asa si sa ne jucam toti trei.Deja somnul este lux si o jumatate de ora de atipeala este cel mai mare dar ...;)dar merita orice fatuca aia a ta frumoasa.Bine ai venit in randul lumii bebelul meu iubit!

Dupa un weekend in care am colindat pe coclauri cu tati si am fost la Zoo sa hranim strutii si la un restaurant langa lac unde ne-am relaxat un pic , mami a inceput sa simta intepaturi puternice in uter, probabil ca am exagerat cu mersul pe jos, dar nu aveam nici un chef sa ma intorc acasa si sa raman singura pentru ca aveam mari emotii in privinta zilei de luni. Dar odata ajunsa acasa intepaturile au trecut si am incercat sa ma odihnesc.

A venit si ziua de luni 6.06.11, cand am plecat la 7:30 la maternitate impreuna cu bunicii tai . Acolo lume multa la internari , nu stiam ce sa fac, m-am asezat la coada dar dupa cateva minute am citit pe usa ca nu interneaza fara trimitere si eu nu aveam asa ceva( decat un biletel scris de doamna doctor Anca Lacatus, cu numele doctorului, numarul lui de telefon si data de azi(data presupusei internari) pentru ca nimerisem o perioada in care medicii de familie erau certati cu CAS si nu mai eliberau retete sau trimiteri. Bunu se agita pe acolo foarte tare si ma facea sa devin si mai nervoasa decat eram deja. Intr-un tarziu m-am hotarat sa-l sun dar mi-a inchis si atunci am mers la informatii si am intrebat unde are cabinetul si m-am postat la usa lui pentru ca era de garda si facea rondul prin saloane. Cand a aparut nu mi-a venit sa cred ,parea de 18 ani ceea ce mi-a dat emotii. Cum ma vazut ma luat in primire si ma internat, mi-a facut un ecograf si mi-a spus ca dupa ce vom face analizele in zilele urmatoare va scoate copilul(adica pe tine).Dupa care o infirmiera ma luat aproape pe sus si dupa ce mi-a zis ca nu am voie cu nimic de acasa in afara de alimente, obiecte de toaleta si pampersi pentru ca restul imi dau ei ma dus la dus ca sa ma rada si sa-mi dea camasa si capot. Din fericire am scapat de toaleta obligatorie pentru ca eram gata pregatita de acasa, dupa care mi-a luat hainele, mi-a dat un bon si ma dus  in salonul de pretravaliu unde era plin de gravide care trebuiau sa nasca sau care aveau probleme cu sarcina si trebuiau supravegheate. Fiecare cu povestea ei ,de te lua groaza, veneau si plecau intr-un ritm alert.Maternitatea era foarte aglomerata si nu stiau cum sa te externeze mai repede. Aici in salon mi-au facut analize si ascultau tot timpul inima copiilor. Am completat formularele de acceptare dupa care nu-mi ramanea decat sa astept decizia doctorului. Seara a venit o asistenta si mi-a zis ca a doua zi pe 7.11 mi se va face cezariana, sa nu mananc si sa ma pregatesc de clisma. Cum e primul copil si eram pentru prima data intr-o maternitate , ma gandeam cu groaza la momentul ala .A doua zi de dimineata mi-au facut clisma ( a fost mai mult stanjenitor decat neplacut) dupa care a venit doctorul la vizita si mi-a zis ca sa facut o eroare si ca voi fi operata abia pe 8..11(de ziua bunicului tau din partea lui tati). Asa ca am avut parte de o asteptare lunga si plina de sentimente pozitive si negative( imi era frica, abia asteptam si eram ingrijorata pentru tine).

A sosit si ziua de 8.06.11,aveam 38 de saptamani si am fost luata de dimineata la ora 9 si pregatita , in timp ce doctorii se certau pe hol ca nu au locuri la reanimare. Pentru un moment am crezut ca iar ma amana si eram ingrozita dar intr-un final am ajuns pe masa si anestezista a decis sa-mi faca anestezie generala pentru ca la boala mea nu putea sa riste o injectie in coloana. Odata intinsa pe masa si in timp ce ma pregateau ma apucat un tremur incontrolabil ,desi sunt invatata cu operatiile dar nu ma puteam stapanii, pana cand mi-a pus masca de oxigen pe fata si am adormit instantaneu.

Cand m-am trezit eram la reanimare si auzeam o voce stridenta care striga sa ma trezesc si sa respir. Am deschis ochii desi as fi preferat sa dorm si eram incordata ca un arc , aproape ca nu atingeam patul, operatia ma durea, m-am uitat pe bratara de la mana si nu am inteles nimic asa ca am intrebat : Baiatul e bine? Mi-a zis ca da, dupa care am spus ca ma doare , mi-au dat un calmant si m-am linistit, am reusit sa ma trezesc de-a binelea, aveam un bloc de gheata pe abdomen(ordin de la domnul doctor, ca sa se traga burta) .M-am rugat de o asistenta de la copii sa-mi aduca baiatul sa-l vad , mi la adus si mi-am zis: Doamne ce mic si urat e..era mic, vanat, plin de coji ,cu putin par in cap.Te-ai nascut la ora 9.25, miercuri, 08.06.2011,si aveai 2850 gr si 48 cm.

A doua zi m-am ridicat repede din pat si au hotarat sa ma mute in salon, dar aveau o problema...nu puteam sa ma deplasez sa-mi alaptez copilul asa ca mi-au spus ca pot s-o chem pe mama sa stea cu mine ,sa ma ajute, si asa am facut.

Dupa venirea lui buni lucrurile au devenit rutina, veneam la tine sa te alaptez intr-un scaun cu rotile si in rest mergeam in picioare cat puteam de mult ca sa nu intepenesc.

Dupa 4 zile in care lucrurile au decurs bine cu mici drame, ca tu nu vroiai sa sugi si eu nu vroiam sa mananc , ne-a externat pe amandoi in stare buna si incepea un nou capitol.

Impresii de dupa externare:  

-maternitatea a fost mai dotata decat ma asteptam, dupa vestile din sistemul medical(aveau medicamente si aveau grija de noi)

-mancarea a fost buna

-Doctorul Iacovache de nota 11( il recomand cu caldura celor care nasc la maternitate in Brasov) ,foarte bun, respectat, un adevarat profesionist, nu i-am dat nici un ban!

-spaga in spital e la locul ei, de la asistente la femeia de servici, dar macar sunt amabile.

-mama a stat cu mine ,i-au dat pat si mancare fara sa plateasca un leu

-nu ai nevoie de nimic pentru bebe in afara de pampersi( 5 pe zi) ,decat la externare, desi citisem pe net ca iti  trebuie o multime de lucruri si le-am cumparat.