Anamaria

Au trecut deja 8 zile de cand s-a intamplat. In primele zile nu am avut timp sa ma gandesc prea mult la cum sa transform in cuvinte totul. Apoi a trebuit sa ne obisnuim cu noul ritm pe care l-a capatat viata, apoi... de ceva timp ma tot gandesc cum sa pun in cuvinte niste clipe magice care mi s-au lipit de suflet in forma lor cea mai pura si pe care le retraiesc ori de cite ori inchid ochii si de fiecare data cand il privesc in ochi pe puiul mic de om. Acum doarme langa mine si il privesc din cand in cand cu coada ochiului, apoi mai scriu cate doua trei cuvinte. Incet dar sigur...

Asadar, cu aproape 10 zile in urma numaram minute, in fotoliu, asteptand sa se intample minunea. Totul s-a petrecut extrem de rapid, cel putin prin comparatie cu prima nastere. Sambata seara, pe la ora 23 mi s-au rupt membranele. Nu stiam cum e senzatia, pentru ca la Elisa s-a intamplat asta abia pe masa de nastere, cand eram aproape de punctul culminant. Acum s-a intamplat in timp ce stateam in pat cu Elisa, la televizor. Am simtit o pocnitura in interiorul abdomenului, apoi un lichid caldut care a invadat patul. Intr-o secunda, mi-am dat seama ce se intampla. Dragos dormea, Elisa l-a trezit rapid, cred ca s-a speriat un pic de reactia mea care a fost instinctiva. M-am indreptat spre baie, cand am ajuns acolo mi-am dat seama ca „apa” era combinata cu sange, m-am speriat rau, am inceput sa vomit si sa tremur ingrozitor de tare. Abia ma tineam pe picioare. Simteam ca nu imi pot controla nicio celula din corp... a aparut si prima contractie dureroasa... apoi, la cateva minute, alta si imediat urmatoarea. M-am speriat. Știam ca intervalul intre contractii e destul de mare la inceput. La mine era cam de 2 minute deja. Insa erau destul de scurte, cam de 20 de secunde. Am facut cu chiu cu vai un dus, m-am imbracat si am plecat spre Arcadia. Asta dupa ce am sunat-o pe doamna doctor care... nu era in Iasi, ci abia urma sa plece din Vaslui, dar mi-a promis ca pana nasc ajunge la spital.

Pana la Arcadia am mai avut vreo 3 contractii... si Arcadia e la cateva minute distanta de blocul meu... totusi am reusit sa ajung pe picioarele mele si sa constientizez fiecare lucru care se intampla. La spital, alta stare de voma, alte frisoane si contractii extrem de dese, pe care nu reuseam sa le stapanesc deloc, desi stiam foarte bine ca respiratia si miscarea ma pot ajuta sa diminuez durerile. Totul se petrecea insa prea repede. Doctorita care era de garda a sunat-o pe doctorita mea, insa nu am auzit ce i-a spus. Ma rugam sa fie bine pentru bebe si nimic mai mult. A urmat tot tacamul unei nasteri Lamaze. Monitorizarea inimii bebelusului, a tensiunii mele, clisma, perfuzii si, desigur, contractii... Nu stiu cand a trecut timpul... aveam o singura grija – sa ajunga doamna doctor de la Vaslui... desi toata lumea din jur era extrem de draguta cu mine. Asistenta din sala de nasteri imi zambea si ma tinea de mana. La fel si doamna doctor care era de garda... conteaza atat de mult sa ai langa tine oameni care sa te sustina in astfel de momente... Cand ajunsesem la Arcadia, colul era fibros si dilatatia abia 2. Insa lucrurile au mers foarte bine si in mai putin de doua ore ajunsesem la dilatatie aproape 10. Doamna doctor a ajuns exact cand trebuia... Abia a avut timp sa se echipeze si sa intre in sala. Au mai trecut cateva minute si mi-a dat voie sa imping. Masca de oxigen m-a ajutat extrem de mult. Ma simteam epuizata, insa dupa vreo trei reprize, am reusit... Asadar – pe 11 martie 2012, la ora 1:23 a venit pe lume Tudor (4280 de grame, 56 de cm, scor Apgar 10). Minunea mica a inceput sa tipe din clipa in care a scos nasucul afara si a tinut-o asa pana cand, dupa ce a fost curatat, masurat, cantarit etc... asistenta l-a asezat pe pieptul meu. A tacut instantaneu si a facut niste ochi mari, in care am simtit ca ma pierd. Mi s-a umplut sufletul de fericiresi simteam ca nu mai pot respira. Am lasat sa-mi cada doua lacrimi si am continuat sa-l privesc pe Tudor, care parca ma intreba din priviri „De ce plangi mami, nu vezi ce baiat mare si frumos ai?” Ba da, vedeam si tocmai de asta plangeam – de fericire.

Au urmat trei zile extrem de frumoase in maternitatea Arcadia, unde am primit cea mai buna ingrijire si eu si Tudor si unde voi reveni de fiecare data cu placere si cu increderea pe care mi-au dat-o oamenii de acolo care nu sunt numai niste profesionisti in meseria lor, ci si niste oameni cu suflet mare, care stiu ca a aduce pe lume un copil e o experienta unica si ca orice femeie ar trebui sa fie sprijinita moral in astfel de momente, astfel incat sa nu rateze nicio secunda de fericire. Dar despre asta voi povesti intr-un material detaliat in curand...

Deocamdata ma bucur de fiecare secunda in care imi privesc minunile, pe Elisa si pe Tudor, pentru ca da, a doua experienta a maternitatii m-a facut sa traiesc mult mai intens ideea ca inainte de orice altceva sunt mama a doi copii minunati...

Anamaria

Se pare ca nu a fost sa fie pe 7 martie si nici pe 8, nici pe 9. Insa azi, incepand de dimineata parca au inceput sa apara contractii timide. Oricum, stabilisem cu doamna doctor ca in seara asta facem ceva daca nu se intampla nimic. Asa ca de vreo ora ne-am intors de la spital, unde ti-am ascultat inimioara timp de o ora si ceva, cat am fost monitorizata. Se pare ca exista semne ca travaliul e pe cale sa se produca. Mi s-a dat o jumatate de pastila de prostaglandina (sper ca am retinut corect) si am plecat linistita spre casa. Dar doua ore cat am stat la spital m-a apucat o foame nebuna, ca niciodata. Asa ca l-am dus pe tati sa ia shaowrma si apoi compot de la Lidl, de ala care imi place mie. Cat am stat in spital, cu cerculetele alea lipite de burta si cu ochii in tavan mi-am imaginat tot timpul cum o sa te tin in brate cat de curand si cum nu o sa ma mai satur de zambetul tau dragalas. Acum stau in fotoliu si astept sa treaca timpul. Deja simt contractiile un pic mai dureros, dar inca nu e cazul sa mergem la spital. Asa ca asteptam. Și numaram... Și sper ca maine dimineata sa ne bucuram cu totii de prezenta ta...

Anamaria

Dimineata a inceput frumos, ca de obicei in ultimele zile... cu abur de cafea si mici tabieturi casnice. Cu Elisa mormaind ca trebuie sa se trezeasca si sa se pregateasca pentru scoala si cu Dragos asteptand cafeaua in pat. Da, e regula stabilita... in weekend si in concediu eu fac cafeaua, pentru ca in restul timpului o face el. J Dupa ce a plecat Elisa la scoala, m-am cuibarit in lenjeria portocalie si mi-am lasat simturile in voia parfumului de cafea. Am ramas asa minute in sir, cu capul sprijinit involuntar pe umarul lui Dragos, visand cu ochii deschisi la un adintre diminetile care vor veni, in care ni se va alatura o gaza mica si zambitoare in clipele astea magice matinale. Visarea mi-a fost intrerupta de  niste crampe destul de ciudate. Instantaneu m-am gandit ca nu am mancat mare lucru dimineata. Pana sa ajung la baie mi-au trecut, insa un lucru e clar – primele semne ca vrei sa parasesti burtica lui mami au inceput sa apara. S-a dus o bucata destul de mare din dopul acela gelatinos, asa ca suntem pe drumul cel bun sper. Ce cadou mai frumos poate primi o mamica de 8 martie? Și totusi parca mi-as dori sa vii azi sau pe 9. Nu stiu de ce... Dar, in fond, nu eu aleg. Totusi presimt eu ca va fi azi. Acum sa vedem cat de bine stau cu simtutile astea paranormale. J oricum, diseara mergem la control si vedem cum sta treaba. Pana atunci incerc sa raman calma si sa-mi gasesc ocupatie prin casa. As vrea sa-ti scriu o poveste, una frumoasa de tot, cu zane si ursuleti si iepurasi. Ma tot gandesc de ceva vreme la asta, dar nu stiu daca nerabdarea ma lasa azi sa fac asta. Oricum, promit ca intr-o zi ti-o voi scrie. Și o voi pune intr-un volum, alaturi de celelalte...

Anamaria

De obicei ma plang ca nu am timp. Sunt mereu contra cronometru si timpul e un rival care-mi da batai de cap de cativa ani incoace. Dar se pare ca saptamana care tocmai a trecut a fost o exceptie care a batut orice inchipuire. A trecut ingrozitor de greu, sub presiunea unei asteptari care ma chinuie de ceva timp. Doamna doctor a fost plecata 3 zile, asa ca a trebuit sa stau cuminte acasa si sa astept. Nu prea am avut de ales. Și asta pentru ca afara vremea a avut toane, ploaia a adus cu ea polei si iesirile s-au rezumat la cele 2 vizite la spital, plus o tura de cumparaturi. In mod ciudat, mi-au mai trecut durerile de spate... burtica e tot mai jos si tu bebe drag, esti tot mai greu. Te simt, mai ales cand te intinzi in toate partile, de parca ai vrea sa iesi pe oriunde numai sa iesi. Probabil ca a inceput sa fie destul de mic spatiul si pentru tine, dar asta tot nu te face sa scoti nasucul mai repede afara. Maine mergem la control si vom decide impreuna cu doman doctor ce e de facut. In seara asta am avut parca niste contractii putin mai altfel decat cele de pana acum, dar tot nu erau dureroase. In rest... am insomnii si incerc sa fiu calma. Am trecut peste pasa depresiva de saptamana asta si ma bucur ca nu a fost mai rau. Asadar, inca putina rabdare...

Anamaria

Nici nu stiu daca sunt emotii pozitive sau teama... Ieri am fost la control. Domna doctor ne-a spus ca ai deja 4 kg, evident, cu o marja de eroare, dar oricum, esti deja maricel si ar cam trebui sa scoti nasucul afara, altfel... s-ar putea sa fie nevoie de cezariana si asta ma cam ingrijoreaza, dar, la urma urmei vom face cum e mai bine pentru tine. In plus, se pare ca nu sunt semne de declansare a travaliului in curand si asta iar nu e ok. Luni vom merge sa imi puna domna doctor un plasture cu estrogen ca sa stimuleze declansarea naturala a travaliului. Daca nu... o sa incerce o declansare artificiala, iar daca nu si nu... cezariana. Și una peste alta, primele 3 zile din martie doamna doctor va fi iar plecata din oras. Of... L iar acasa toata lumea ma streseaza cu intrebarea „Cand nasti?”, de parca eu ar trebui sa stiu data exacta... Sunt cam stresata. Știu ca si surioara ta a stat mai mult decat trebuie in burtica si totul a fost bine pana la urmp, dar, inevitabil nu pot sa nu imi fac si ganduri mai putin bune. Ți-am montat ieri patutul, am cumparat carut, am spalat chiar si perdeaua din camera in care vei sta... doar doar vei simti ceva si vei vrea sa apari pe lume. Am urcat si scari ieri, pentru ca Adina de la Arcadia a zis ca e bine sa fac miscare. Dar nu prea stiu ce sa mai fac. Uneori imi vine sa plang din senin, nici eu nu stiu de ce... Azi-noapte am visat ca nascusem, eram la Arcadia, dar, culmea...nascusem o fetita... Sun cam bulversata si nu-mi doresc decat sa fie totul bine. Dimineata am ridicat si tonul la Cristina cand m-a sunat... In ultimele zile ma intreaba razand cand ma suna ce fac si daca sunt la Arcadia. De obicei ma amuza, dar azi nici n-am asteptat sa zica ceva si i-am zis ca nu sunt la Arcadia si sa nu ma streseze. Știu ca cei din jur nu au nicio vina si ca nu e drept sa imi revars stresul asupra lor, dar... simt ca starea mea emotionala imi scapa oarecum de sub control zilele astea. Ma rog ca totul sa fie bine si sa fie doar ceva trecator. Știu doar ca imi doresc enorm sa te tin in brate si sa te sorb din priviri.

Anamaria

E clar... nu mai am rabdare aproape deloc. Abia astept sa iti vad mutrisoara simpatica pe care incerc sa mi-o imaginez uitandu-ma la pozele de la ecograf. Imi umplu timpul cu tot felul de activitati, am cumparat deja aproape tot ce ne va fi necesar imediat dupa ce venim acasa de la maternitate, dar nu mai am stare. Imi vine sa ies la plimbare ca sa treaca timpul, dar...e cam greu cu zapada asta. Singurul llucru care imi mai tempereaza elanul activ sunt durerile de spate care devin din ce in ce mai greu de suportat. Aseara am fost cu Cristina in Carrefour si la un moment dat imi venea sa ma asez pe gresie si sa nu ma mai ridic din cauza senzatiilor pe care le simteam in coloana.

Trebuie sa recunosc ca cele doua sedinte de kinetoterapie de la Arcadia mi-au fost de mare folos. Cel putin pe moment. Daca m-as fi trezit mai din timp si as fi facut mai multe exercitii poate ca as fi preintampinat neplacerile legate de spate, dar asta e... Sau macar mingea aceea uriasa daca as fi avut-o acasa ce bine ar fi fost... Dar mai este putin, asa ca incerc sa nu fac mofturi acuma, la final.

Maine mergem la control si sper ca doamna doctor sa ne dea o veste buna si sa ne spuna ca dai semne de dorinta arzatoare de a ne cunoaste. A... ti inca ceva... intr-una din noptile trecute am visat ca inflorise liliacul. Eram la bunici si peste tot mirosea a liliac. Curtea era plina de tufe cu flori uriase, lila... Liliacul e floarea mea preferata si, daca la nunta lui mami si a lui tati era prea tarziu pentru liliac, poate ca anul acesta, prin aprilie – mai cand o sa te botezam o sa putem avea decoratiuni cu liliac... J

Anamaria

Recunosc ca pana acum nu  m-am prea agitat in ceea ce priveste partea financiara a concediului de maternitate sau consecintele pe plan profesional ale acestuia. Un lucru e clar. Voi sta acasa 2 ani, chiar daca asta inseamna niste pierderi financiare mai mari decat ar fi insemnat in mod normal, pentru ca nu voi beneficia decat cand ma intorc la serviciu de sportul de doctorat de care ar fi trebuit sa incep sa beneficiez din luna ianuarie, dar nu mai conteaza. Nimic nu e mai important decat timpul petrecut cu copilul meu... O stire auzita zilele astea m-a facut totusi sa ma gandesc fara sa vreau la cum se va desfasura concediul. Din ce am inteles eu, din cauza unei ordonante a guvernului, taticii vor fi obligati sa isi ia si ei o luna de concediu, luna in care mpmicile vor merge la serviciu... Nu prea inteleg logica... Daca e doar cu titlu de posibilitate, atunci e ok, pentru ca oana acum doar unul dintre parinti putea beneficia de concediu, nu se putea face schimb pe parcurs. Dar daca e cu titlu de obligatie, atunci mi se pare o mare tampenie. Cum sa obligi o familie sa-si imparta timpul petrecut cu bebelusul asa, haotic, doar de dragul de a te alinia nu stiu carei directive europene. Motivatia mi se pare stupida – tatii trebuie sa se obisnuiasca si ei cu copilul, sa se apropie de el. Ca si cum intr-o luna de zile o persoana se transforma asemeni unui robot. Ca si cum tatii nu s-ar implica deloc, decat daca sunt fortati de lege... Ma cuprinde revolta. Poate nu am inteles eu bine legea si poate ca ratiunea e alta, dar deocamdata mi se pare o masura superficiala care nu stiu cui foloseste. Dar, la cate se intampla in tara asta si nu stiu cui folosesc, nu ma mai mira... Sper doar ca Tudor sa se nasca inainte de 1 martie, ca sa nu mai fie cazul sa pierdem vremea cu interpretat legi „europene”.

Anamaria

Dupa calculele facute de doamna doctor, lunea viitoare, pe vremea asta ar trebui sa faci cunostinta cu lumea in care vei creste, bebelus drag. J Știu insa ca o nastere naturala implica si imprevizibilul, asa ca ne asteptam si la surprize...cine stie. Deocamdata facem ultimele pregatiri. Patutul e pregatit, dar inca nu l-am montat. O sa faca tati asta, inainte sa venim acasa. Paturica si lenjerie avem. Am evitat cat am putut albastrul, pentru ca nu ma incanta foarte tare. In plus, am eu o presimtire ca o sa ai ochii verzi ai lui tati si atunci chiar ca nu merge albastru la accesorii, J Hainutete sunt spalate si pregatite. Ai primit deja foarte multe hanute dragalase, abia astept sa vad cum iti sta cu ele. Pentru maternitate nu avem nevoie decat de hainitele cu care vei iesi din spital, asa ni s-a spus de la Arcadia. Iar bagajul lui mami, la fel, trebuie sa fie foarte sumar pentru ca ne dau ei acolo tot ce trebuie. Gentuta e pregatita deja de vreo saptamana si asteapta cuminte dupa fotoliu. Doamna doctor se intoarce maine, asa ca te rog sa stai cuminte si in noaptea asta, ca sa fie totul in regula. In rest... ce sa-ti mai spun? Toata lumea te asteapta, esti deja prezent pe buzele tuturor, asa incat sa fii baietel cuminte si sa ne aduci bucuria pe care cu totii o asteptam.

In seara asta mergem la Arcadia sa facem o sedinta de kinetoterapie. Mami trebuie sa aiba grija si de ea, ca sa poata sa se bucure de tine dupa ce te vei naste. Speram ca o sa treaca durerile de spate. Și acum... la bucatarie, pentru ca deja te agiti. Cred ca vei fi un mancacios. J

Anamaria

Daca ar fi sa ne luam numai dupa ceea ce vedem zilnic la televizor, iarna asta e un fel de vis urat care nu se mai termina. Insa mie nu mi se pare chiar asa. Mi-am dorit asa de mult sa ninga, inca de prin noiembrie... Mi-am dorit o iarna autentica, in care sa simt ca e iarna si uite ca acum o simt din plin, chiar daca stau mai mult in casa. In fiecare dimineata vad nametii din spatele blocului si dealul imaculat, cu casute minuscule, transformat intr-un fel de munte de zahar. Cand deschid geamul de la bucatarie ca s-o urmaresc pe Elisa cum trece strada si cum se indreapta spre scoala ma izbeste un aer proaspat, cu miros de alb, care-mi aminteste de iernile copilariei. Iar zapada adunata peste noapte pe pervazul exterior intra parca pe furis in casa, topindu-se aproape instantaneu. E o iarna de poveste, cum de mult timp nu am mai vazut. Și o s-o tin minte ca pe iarna de poveste in care te-ai nascut tu, pui mic si o sa-ti povestesc despre ea cand vei creste.

Alte vesti... nu prea sunt. Decat ca de azi doamna doctor e plecata pana pe 21 si stau un pic cu emotii. Adica, as vrea ca ea sa ma asiste la nastere si nu altcineva. La o adica nu e chiar asa o mare filozofie daca ma asista altcineva (doamna doctor mi-a lasat numarul de telefon al unui alt medic), insa m-am obisnuit cu stilul ei si mai ales cu degajarea si cu optimismul pe care le transmite. Ieri te-ai miscat extrem de mult in comparatie cu alte zile. Se pare ca burtica lui mami a devenit neincapatoare, pentru ca te-ai foit nonstop si dimineata si dupa-amiaza, de parca nu iti convenea nimic. Sau poate a fost doar o zi mai jucausa. Cine stie... Bunicii sunt in vizita la noi, pentru ca bunicul are niste probleme de sanatate. E frumos cu ei aici, ziua trece mai usor si parca e mai vesel in toata casa. Chiar asa... poate ca de asta ai avut program de miscare prelungit. Poate ca te-ai bucurat si tu de strabunici si de iarna de poveste care-mi incanta mie sufletul...

Anamaria

Ma gandeam zilele trecute ca atunci cand o aveam pe Elisa in burtica nu am facut prea multe poze. Pe atunci nu aveam aparat digital si era mai greu. Am totusi cateva fotografii dragute cu burtica si destule cu Elisa bebe. Imi amintesc ca anul trecut, de ziua ei, in martie, i-am facut cadou un album cu poze numai cu ea, la toate varstele. S-a emotionat asa de tare ca a inceput sa planga... oare cui ii seamana? J Acum am facut mai multe poze cu burtica si sper sa le pun candva intr-un album frumos. Cel mai mult imi place una pe care mi-a facut-o tati cand stateam in camera Elisei si ma gandeam cum o sa fie cu 2 copii. Imi amintesc perfect momentul... chiar daca au trecut vreo 2 luni de atunci...

Imi imaginez uneori cum va fi peste multi ani, cand voi sta in fotoliu si ma voi uita la poze si-mi voi aminti toate clipele astea minunate care contureaza o viata de om. Mi-am facut atatea planuri pentru tine si pentru Elisa... si abia astept sa le punem impreuna in practica...