In ultimele luni pentru ca taticul nostru a fost plecat , am invatat sa numar zilele , orele si chiar minutele .. care se incapatanau sa treaca din ce in ce mai greu ..
Ma consolam cu gandul ca va trece si ziua asta , si cealalta si tot asa ... Probabil din cauza ca tu , ingerul meu esti acolo in burtica , mi-a fost atat de greu sa rezist fara taticul tau .Imi aduc aminte ca nu puteam nici sa ma uit pe pozele cu el , pentru ca incepeam sa plang , si sa imi fac tot felul de ganduri care nu iti fac deloc bine....
Asa au trecut 6 luni groaznic de grele ... Nu stiu cum au rezistat alte viitoare mamici care nu au fost alaturi de sotii lor in momentele astea atat de frumoase... momente in care ( simt eu ) ca avem nevoie de foarte multa afectiune si liniste ... Ideea e ca pentru mine a fost inuman de greu ...
Dar , a venit si frumoasa zi in care tata a terminat cursul care parca nu se mai termina , si nu pot descrie cat de fericita am putut sa fiu ...Am numarat minutele pana cand stiam ca am sa-l revad ... Imi imaginasem momentul , si stiam ca toate temerile si gandurile negre vor pleca departe atunci cand el va veni acasa si ne vom incepe viata in 3 ( aproape ) :):)
Luca , ingerul meu , mami si tati au fost foarte fericiti de 2 zile incoace , iar tu , ai inceput sa il "saluti " pe tati in felul tau caracteristic : ai lovit burtica din toate directiile , iar lui tati nu ii venea sa creada ce puternic esti :) ( i-am spus ca semeni cu el , nu-i asa ? ) . Si stateam si iti numaram loviturile si ne minunam de forta si vitalitatea ta .... Asta nu ne-a facut decat sa fim din ce in ce mai nerabdatori sa te cunostem ...
Ne apropiem de luna a 7-a, incetul cui incetul, si totul e in regula , nu am dureri , ( nici macar de cap , wow ! ) , mai amortesc mainile dimineata , si ma misc din ce in ce mai greoi . Cateodata uit ca sunt mai "mare " cu 14 kg acum , si o iau fuguta pe scari iar la etajul al 2-lea si inima mea o ia "fuguta " 
. Am o noua porecla " Foca " , si asta din cauza faptului ca am mari mari dificultati in a ma da jos din pat ....
Cum trece timpul , si se apropie iunie , ma gandesc din ce in ce mai mult la cum voi naste , eu mi-as dori normal, insa medicul a spus ca are mari dubii in privinta asta , deoarece am soldurile mici .... Nu mi-e teama de durere , mai teama cred ca mi-e de momentul acela in care voi fi constienta ( voi opta pt epidurala ) si voi auzi tot ce se intampla in sala de operatii .... Si de aceea as vrea sa vina pe lumea normal ....Dar , planurile de acasa nu se potrivesc mereu , asa ca prefer sa nu mai imi fac tot felul de ganduri .......
Nu imi permit mie insumi sa fiu decat optimista , alte ganduri m-ar dobori prea usor , asa ca iti transmit ingerul meu toata energia pozitiva din lume , si toata caldura din sufletele noastre .