De cand esti acasa, am instincte de leoaica si nu prea las pe nimeni sa se apropie de tine fara sa fiu eu de fata. Stiu ca sunt un pic cam posesiva dar nu ma pot stapanii pentru ca esti asa de mic incat am senzatia ca fara mine esti pierdut. Incerc sa fac totul singura cand e vorba de tine dar obosesc chiar daca nu vreau sa recunosc. Asa ca ieri bunu a chemat preotul sa ne citeasca la amandoi (mai mult de gura lumii) si ca sa putem iesi din casa. A venit si tati si am stat cuminti toti 3 in timp ce parintele facea ce stie el mai bine si chiar daca mi-a incurcat numele si ne-a intrebat cand e nunta la care tati a raspuns evaziv ,am rasuflat usurati cand a plecat.
Dupa care eu si tati am hotarat sa iesim in oras la un restaurant ca sa petrecem cateva ore doar noi 2 si sa mai iau si eu o pauza, sa vad lumea. Dar in momentul plecarii mi sa facut frica ,ca buni nu o sa se descurce cu tine si aproape ca m-am razgandit, am inceput sa plang si sa vad totul in negru, mi sa facut frica pentru tine. Dar tati ma calmat si mi-a zis ca toate au un inceput, ca nu o sa patesti nimic...asa ca am plecat, dupa ce ti-am pregatit biberonul. Am petrecut momente frumoase, relaxante si odata intoarsa acasa eram mult mai bine, mai ales ca am vazut ca nu ai patit nimic, ai fost cuminte si ai dormit. Stiu ca mare parte din starile mele se datoreaza hormonilor si oboselii dar acum sunt foarte sensibila si in acelasi timp sunt surprinsa ca m-am adaptat cu atata usurinta unui program de armata pe care inainte nici macar nu-l concepeam.
Te iubesc mult de tot, le-am trimis poze cu tine tuturor si sunt cea mai fericita mamica din lume:)