Dupa o noapte nedormita , dupa mii si mii de ganduri care imi treceau fulgerator prin minte vine si dimineata zilei de 16.06 , ziua in care eram programata la cezariana. Am plecat de acasa foarte increzatoare, crezand in sinea mea ca prinsesem ceva mai mult curaj .. Am urcat la Internari , si acolo stupoare !!Era plin de mamici care urmau sa se interneze . Am devenit agitata pentru ca nimeni nu ne baga in seama, am apucat sa spun unei asistente sa il caut pe medicul meu si dansa a spus ca opereaza niste urgente dar sa am rabdare ca imi va face internarea. ERa ora 8:30 ...si am aflat ca voi intra in operatie la ora 16:00 ..Mi-era foame si sete, si toate cele, dar nimic nu se compara cu sentimenul marii intalniri cu ingerul meu.
Se face 15:30 , anestezista imi ofera alternative la anestezie, aleg rahi , ( as fi ales epidurala, dar mi-a explicat ca dureaza mai mult , si am preferat sa se termine mai repede), asa ca o asistenta ma ia si ma conduce inspre sala de operatie. Emotiile puternice au inceput doar in clipa in care am intrat ... ma coplesise tot in jurul meu... sala , medicii , luminile...si parca totul se invartea acum cu mine. Anestezia a durut putin , si am incercat cat mai mult sa nu ma misc , si in clipa in care m-am intins pe masa am inceput sa ma gandesc daca a prins anestezia, daca voi simti ceva , ..daca ...daca ... daca !??! Pe urma am vazut doar un cearsaf alb , si o vedeam pe anestezista la capul meu... am simtit prima taietura si nu a fost deloc placut, era ca o furnicatura. Incercam sa ma mentin calma , insa gandurile nu imi dadeau pace deloc!!!! La 10 minute am auzit acel glas minunat , si moasa mi l-a adus la cap...l-am sarutat de 3 ori si imi venea sa plang si sa urlu de fericire. 4000 g si 53 cm lungime !!! Nu ma asteptam la asa" proportii" , la ai mei 1.50 m inaltime 
. Au urmat 30 de min in care nu mai aveam rabdare sa termine medicul operatia si sa ma vad in salon ,acolo ma asteptau toti. Mi-a scazut de 2 ori tensiunea , si am primit 2 portii de efedrina ...- efedrina care pe urma mi-a dat senzatii ca plutesc cu patul :) .
Si iata-ma in salon , unde era Vali , mama , sora si altii.... si prea multe nu imi aduc aminte decat ca am avut frisoane 2 ore si tot veneau asistentele si imi bagau in perfuzie , stiu doar ca imi era atat de frig , si nu imi puteam controla frisoanele... brrr...urata experienta . Dar a trecut , si noaptea care a urmat nu a fost prea placuta , din cauza durerii .?Ma intrebam cum e Luca, unde e el , imi doream sa il vad, sa nu ma doara toate , si sa ma pot ridica din pat . A doua zi m-am ridicat insa mi-a fost destul de rau , si pe dupa-masa m-au dus la rooming-in mama si copilas.
Prima intalnire cu micutul Luca a fost ......de nedescris ..incepusem sa plang langa patutul lui si nu imi venea sa cred ca e al meu!! se instalase sentimentul de apartenenta si a fost atat de intens