... toate burticile (0)

Jurnal de sarcina

Odiseea Sarcinii in 265 de zile, in fiecare zi mai aproape de comoara noastra.

Minunea unei nopti de martie sau despre momentele cu adevarat importante din viata noastra

martie 19
19. martie 2012 17:45

Au trecut deja 8 zile de cand s-a intamplat. In primele zile nu am avut timp sa ma gandesc prea mult la cum sa transform in cuvinte totul. Apoi a trebuit sa ne obisnuim cu noul ritm pe care l-a capatat viata, apoi... de ceva timp ma tot gandesc cum sa pun in cuvinte niste clipe magice care mi s-au lipit de suflet in forma lor cea mai pura si pe care le retraiesc ori de cite ori inchid ochii si de fiecare data cand il privesc in ochi pe puiul mic de om. Acum doarme langa mine si il privesc din cand in cand cu coada ochiului, apoi mai scriu cate doua trei cuvinte. Incet dar sigur...

Asadar, cu aproape 10 zile in urma numaram minute, in fotoliu, asteptand sa se intample minunea. Totul s-a petrecut extrem de rapid, cel putin prin comparatie cu prima nastere. Sambata seara, pe la ora 23 mi s-au rupt membranele. Nu stiam cum e senzatia, pentru ca la Elisa s-a intamplat asta abia pe masa de nastere, cand eram aproape de punctul culminant. Acum s-a intamplat in timp ce stateam in pat cu Elisa, la televizor. Am simtit o pocnitura in interiorul abdomenului, apoi un lichid caldut care a invadat patul. Intr-o secunda, mi-am dat seama ce se intampla. Dragos dormea, Elisa l-a trezit rapid, cred ca s-a speriat un pic de reactia mea care a fost instinctiva. M-am indreptat spre baie, cand am ajuns acolo mi-am dat seama ca „apa” era combinata cu sange, m-am speriat rau, am inceput sa vomit si sa tremur ingrozitor de tare. Abia ma tineam pe picioare. Simteam ca nu imi pot controla nicio celula din corp... a aparut si prima contractie dureroasa... apoi, la cateva minute, alta si imediat urmatoarea. M-am speriat. Știam ca intervalul intre contractii e destul de mare la inceput. La mine era cam de 2 minute deja. Insa erau destul de scurte, cam de 20 de secunde. Am facut cu chiu cu vai un dus, m-am imbracat si am plecat spre Arcadia. Asta dupa ce am sunat-o pe doamna doctor care... nu era in Iasi, ci abia urma sa plece din Vaslui, dar mi-a promis ca pana nasc ajunge la spital.

Pana la Arcadia am mai avut vreo 3 contractii... si Arcadia e la cateva minute distanta de blocul meu... totusi am reusit sa ajung pe picioarele mele si sa constientizez fiecare lucru care se intampla. La spital, alta stare de voma, alte frisoane si contractii extrem de dese, pe care nu reuseam sa le stapanesc deloc, desi stiam foarte bine ca respiratia si miscarea ma pot ajuta sa diminuez durerile. Totul se petrecea insa prea repede. Doctorita care era de garda a sunat-o pe doctorita mea, insa nu am auzit ce i-a spus. Ma rugam sa fie bine pentru bebe si nimic mai mult. A urmat tot tacamul unei nasteri Lamaze. Monitorizarea inimii bebelusului, a tensiunii mele, clisma, perfuzii si, desigur, contractii... Nu stiu cand a trecut timpul... aveam o singura grija – sa ajunga doamna doctor de la Vaslui... desi toata lumea din jur era extrem de draguta cu mine. Asistenta din sala de nasteri imi zambea si ma tinea de mana. La fel si doamna doctor care era de garda... conteaza atat de mult sa ai langa tine oameni care sa te sustina in astfel de momente... Cand ajunsesem la Arcadia, colul era fibros si dilatatia abia 2. Insa lucrurile au mers foarte bine si in mai putin de doua ore ajunsesem la dilatatie aproape 10. Doamna doctor a ajuns exact cand trebuia... Abia a avut timp sa se echipeze si sa intre in sala. Au mai trecut cateva minute si mi-a dat voie sa imping. Masca de oxigen m-a ajutat extrem de mult. Ma simteam epuizata, insa dupa vreo trei reprize, am reusit... Asadar – pe 11 martie 2012, la ora 1:23 a venit pe lume Tudor (4280 de grame, 56 de cm, scor Apgar 10). Minunea mica a inceput sa tipe din clipa in care a scos nasucul afara si a tinut-o asa pana cand, dupa ce a fost curatat, masurat, cantarit etc... asistenta l-a asezat pe pieptul meu. A tacut instantaneu si a facut niste ochi mari, in care am simtit ca ma pierd. Mi s-a umplut sufletul de fericiresi simteam ca nu mai pot respira. Am lasat sa-mi cada doua lacrimi si am continuat sa-l privesc pe Tudor, care parca ma intreba din priviri „De ce plangi mami, nu vezi ce baiat mare si frumos ai?” Ba da, vedeam si tocmai de asta plangeam – de fericire.

Au urmat trei zile extrem de frumoase in maternitatea Arcadia, unde am primit cea mai buna ingrijire si eu si Tudor si unde voi reveni de fiecare data cu placere si cu increderea pe care mi-au dat-o oamenii de acolo care nu sunt numai niste profesionisti in meseria lor, ci si niste oameni cu suflet mare, care stiu ca a aduce pe lume un copil e o experienta unica si ca orice femeie ar trebui sa fie sprijinita moral in astfel de momente, astfel incat sa nu rateze nicio secunda de fericire. Dar despre asta voi povesti intr-un material detaliat in curand...

Deocamdata ma bucur de fiecare secunda in care imi privesc minunile, pe Elisa si pe Tudor, pentru ca da, a doua experienta a maternitatii m-a facut sa traiesc mult mai intens ideea ca inainte de orice altceva sunt mama a doi copii minunati...

 
 

Categorie: , , , , , , , , , ,

Nasterea

Odiseea sarcinii in 40 de saptamani
Te asteptam pe forumul cu burtici si generatii de mamici. Suport, caldura, prietenie si atitudine. Alatura-te si tu!
Geanta bebelusului
Un cadou special si unic
pentru burticile care scriu

Comentarii

Nu se mai accepta comentarii


Comentarii recente

Comment RSS

Cele mai multe comentarii

Calendar

<<  iulie 2017  >>
lumamijovidu
262728293012
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31123456

View posts in large calendar